Abrupt, fără introduceri pompoase, vă spun că n-avem aproape nicio șansă să fim ocoliți de vestitul Coronavirus. Că doar n-om eluda noi și legile statisticii. Nu este o întrebare despre ”dacă” ci despre ”când și în ce măsură ne va afecta?”.
(L.E. la nici 24 de ore de la publicarea acestui articol a fost confirmat și în România primul caz de infectare cu COVID-19)
Până una-alta ne afectează panica. Vedem de vreo două zile știri despre cozi imense în magazine și despre oameni care își fac provizii pe termen lung în așteptarea unei calamități. Este ușor să panichezi oamenii și este incorect și chiar imoral să-i acuzi pe cei panicați. De ce? Pentru că mecanismele sociale acționează în maniere foarte perfide și tonul superior nu va domoli teama oamenilor.
Și, realist, oamenii care merg la cumpărături au toate motivele să se teamă. Dacă rămân fără mâncare? Cum vor garanta ei siguranța familiei lor? Nu, nu sunt sarcastic, ci încerc doar să înțeleg modul în care acei oameni gândesc, pentru că ceea ce ei gândesc / ceea ce noi gândim determină ceea ce, inevitabil, se va-ntâmpla.
Mecanismul este simplu: auzim că vine virusul bau-bau peste noi, deci ne gândim că vom sta izolați, ceea ce înseamnă că trebuie să avem provizii, așa că mergem la cumpărături. Magazinele nu sunt pregătite cu zeci de tone de detoate pe stoc, pentru că n-au de ce în condiții ordinare; dar acum trecem prin niște situații extraordinare și magazinele se trezesc, chiar dacă pentru scurt timp, cu rafturile goale. Tu, eu, ei, noi, vedem rafturile goale, ceea ce validează în spirală ideea că o să avem de trecut o perioadă de penurie, ceea ce determină un nou val de cumpărături. Și tot așa, dăm material presei avide de senzațional care la rândul ei ne validează, prin știri scrise relativ corect gramatical, că am procedat bine spărgând pușculița copiilor ca să cumpărăm conserve.
În esență, Covid-19 este un virus similar de ofensiv cu cel al gripei normale, dar pentru că vine dintr-o țară altfel, de la străinii atât de diferiți nouă și pentru că nu există, încă, un tratament standardizat (pe care să-l refuzăm benevol, cu acuze obtuze la adresa companiilor farmaceutice), ne apucă groaza. Și panica. Și fugim la cumpărături, în buluceala de oameni despre care nu știm nimic, nici măcar dacă s-au spălat pe mâini după ce-au tras apa. Dacă au tras apa…
În sociologie, acest mecanism se numește previziuni de autorealizare. E cunoscut de multă vreme; nu-i nimic nou sub soare, iar autoritățile nu vor putea opri acest comportament. Și atunci, cine poate?
Ei bine, în acest moment, cel mai important rol social îl au magazinele, mai ales marile rețele. Pe umerii lor se află azi o responsabilitate socială uriașă: aceea de a genera sentimentul de siguranță! Dacă marile rețele vor putea acoperi stocurile de produse pe care foarte mulți oameni le cumpără în aceste zile în cantități mult peste media obișnuită, masele vor vedea că nu murim de foame și criza cumpărăturilor se va calma.
Dacă, în schimb, nu vor putea acoperi cererea, panica se va adânci și vom vedea în jurul nostru reacții pe care nu cred că ni le putem, acum, imagina.
P.S. Bonus: dacă aș fi director de marketing la unul dintre marile lanțuri de magazine din România aș lansa de îndată o campanie de reducere a prețurilor la toate produsele ancoră (după ce aș discuta cu colegii mei din vânzări și din aprovizionare și m-aș asigura că le pot procura, evident). Asta ar fi cu adevărat o mișcare inteligentă de comunicare a potenței unei rețele!
Sursă foto: https://blackfridaymania.ro/2013/top-10-cozi-promotii-romania/ fotografia este mai veche și nu are legătură cu subiectul isterieri provocată de Coronavirus, dar e relevantă pentru situația descrisă