Zilele trecute mi-am exprimat opinia (link aici) despre un subiect agitator în Brașov: ”este sau nu corect ca elevii de gimnaziu înscriși în cele mai titrate 3 colegii din Brașov să fie obligați să se transfere la altă școală dacă au media generală mai mică de 8.50?”. Mai era puțin și numărul de comentarii îl depășea pe cel al like-urilor, multe dintre ele fiind în paradigma ”ba pe-a mă-tii” sau ”vreți să distrugeți elita”, ceea ce arată multă… pasiune. Din păcate această multă pasiune îi împiedică pe cei mulți să privească detașat și să se gândească dacă, nu cumva, avem de-aface și o greșeală a sistemului, ca să nu mai spun cu o problemă de etică (eliminarea unui elev care și-a gâștigat locul prin examen). E o discuție despre echitate, nu egalitate.
Toată nebunia asta mi-a adus aminte, poate deloc întâmlător, de profesorul meu de matematică, Domnul Gâdei, din clasele 7-8. Am să vă spun o foarte mică poveste:
În ’94 ai meu au decis să se mute în Ulmeni (o comună la 15 km de Buzău), iar mie mi-au luat un apartament în Buzău într-un cartier mărginaș și m-au înscris la Școala Generală nr. 7. Aveam 14 ani și eram King-Kong și mai eram și brașovean pe deasupra, deci eram cel mai bun. Până a venit ora de mate, ținută de profesorul Gâdei, care m-a scos la tablă și mi-a dictat o funcție. Ei erau cu materia mai avansată decât eram eu, așa că m-am uitat precum curca’n lemne la prof, apoi la clasă și, în final, la tablă. Și am scris exact așa: ”ef de ….”.
Toți colegii au mustăcit, Gâdei s-a uitat și el amuzat la mine și a zis: ”Luca, te rog să te ocupi de Oprica să recupereze materia”. Luca era cel mai bun elev din clasă. La Brașov eram eram al 2lea din clasă iar aici părea că urma să mi-o iau rău de tot. Am clacat și m-am îmbolnăvit. Cu ajutorul lui Luca am recuperat materia și mi-a câștigat un loc onorabil în clasă. În clasa a VIII-a Gâdei ne chema pe toți la pregătire suplimentară la mate, în școală, de 2 ori pe săptămână. Fără să ne ceară vreun ban. Gâdei era și meticulos și cald, dar și ferm. Nu și-a bătut niciodată joc de noi; nu ne-a spus că n-avem ce căuta în acea clasă, în acea școală sau că nu avem șanse să luăm examenul. Din contră, ne-a susținut pe toți!
După ce am dat examenul de admitere, în ziua în care s-au afișat notele, Gâdei s-a suit în mașină și a trecut pe la toate liceele să vadă ce au făcut elevii lui, apoi a mers pe la casa fiecăruia, să-i felicite. A venit și la Ulmeni, la 15 km de Buzău, unde stăteau ai mei. Avea o Dacia 1100, galben muștar, plină de rugină pe aripi și la portbagaj. M-a făcut să mă simt important, să simt că munca mea e apreciată.
Deși mă gândeam de multă vreme că aș vrea să-l reîntâlnesc, acum 2 ani m-am hotărât să-l vizitez pe profesorul Gâdei așa că am sunat la secretariatul școlii să întreb dacă mai predă și unde-l pot găsi. Secretara a tăcut pentru câteva clipe iar apoi mi-a spus că profesorul Gâdei nu mai e printre elevii din lumea noastră; murise cu un an în urmă. Am plâns de ciudă că am fost atât de delăsător și nu mi-am făcut timp mai repede să-l vizitez, să-i mulțumesc pentru că el ne-a tratat pe toți ca oameni și nu ca pe niște statistici.
Și acum, după povestea aceasta despre un dascăl, pun câteva citate dintr-un singur comentariu la post-ul meu inițial, al unei persoane care a interacționat cu un ZEU elitist, într-un liceu ”de elită”:
”Elevii nici măcar nu sunt priviţi ca fiinţe umane, ci doar ca potenţiale valori ulterioare, care să aducă renume şcolii şi cu care ei, profesorii vremii, să-şi umfle ego-urile când vorbesc cu entuziasm despre performanţe, olimpici sau oameni care au probat valoare ulterior. Nu le contest valoarea pregătirii, dar ca oameni, mulţi dintre ei au mari probleme psihice, de ego şi de caracter, care se reflectă în toată situaţia asta. […]
De la prima oră, toţi elevii au aflat, exprimat în mod agresiv, că sunt nepregătiţi, proşti, tâmpiţi, că au trecut ca gâsca prin liceu, că nu ştiu nimic, că locul lor nu este într-un astfel de liceu cu reputaţie şi renume, care creează elite etc. Un trimestru întreg i-a terorizat psihologic cumplit. Eu şi colegii mei am trecut prin asta încă de la începutul clasei a IX-a şi am dârdâit tot anul că vom rămâne corijenţi pe vară la disciplina respectivă şi că ne vom pierde locul la acel liceu, câştigat cu greu, prin examen, dar, la final, multe dintre notele mici, date după chef şi dispoziţie, n-au mai apărut şi în catalog, pentru că, dacă întreba ceva şi nu ştiai luai scurt 2 sau 3 sau 4, depindea, mai ales dacă erai fată, „noi, băieţii, facem armata, voi nu, aşa că, eleva X, ia treci la tablă şi demonstrează-ne cât eşti de mediocră”, parcă îl aud şi acum. Şi să revin la acea clasă de-a 12-a. Acei elevi au păţit acelaşi lucru, dar mai rău. Într-un singur trimestru au ajuns aproape toţi corijenţi cu medii încheiate de 2 şi de 3, media 4 era o bucurie, iar media 5 era o fericire. Bineînţeles, a ieşit scandal între părinţii elevilor, profesor şi conducerea liceului. Rezolvarea tacită: profesorul nu a mai predat la acea clasă în trimestrul 3, iar apoi, profesorul care a urmat s-a chinuit să dea note cât mai mari, ca să poată încheia tuturor mediile fără corijenţă pe vară, pentru ca respectivii elevi să poată să dea BAC-ul.”
Nu e singura poveste de acest gen pe care am auzit-o. Vă rog să mă scuzați că nu cred că elitismul unei școli trebuie să fie măsurat în medii de minim 8.50. Repet ideea de la început: un elev de 7 la oricare din cele 3 școli ”de elită” din Brașov e foarte posibil să fie un elev de 10 la o școală în care presiunea pe evaluare nu este atât de mare. Nu cred că a avea elevi cu medii sub 8, într-o instituție de top, scade calitatea acelei instituții. Calitatea unei școli este dată de calitatea actului de predare, de corectitudinea evaluării, de dăruirea profesorilor și a elevilor.
Tot scandalul acesta despre modul de raportare la elevi în școlile din Brașov e bun, pentru doar uitându-ne critic la ceea ce facem putem evolua. Eu sper doar atât: indiferent de rigoarea predării și a evaluării, profesorii să nu uite că trebuie să fie ”gâdei”, nu zei!
(Sursă featured Image: https://www.zoo-bio.co.uk/pedigree-pet-goods)