Nu ştim cum, poate din cauza încălzirii globale, poate din cauza marketingului, poate pur şi simplu pentru că moravurile s-au schimbat, dar februarie s-a transformat din potenţial cea mai friguroasă lună a anului într-o perioadă a dragostei. Iniţial nu prea populare, inimioarele şi rozul cuceresc teren serios. Ce gândesc românii în legătură cu Sf. Valentin şi Dragobete? Păi ziua îndrăgostiţilor este o pisică roşie, cu ceva nuanţe de roz. Şi mâncare italiană.

Material apărut în Business Magazin în 22 Februarie 2016: link 

Şi poate nu v-aţi fi aşteptat, dar opt bărbaţi din zece intenţionează să marcheze în mod special măcar unul din cele două evenimente, faţă de doar şase femei din zece. Aceasta este una dintre concluziile unui studiu realizat de compania braşoveană BrandBerry, studiu care a urmărit să identifice o serie de percepţii şi comportamente legate de evenimentele dedicate iubirii din februarie. Studiul a fost realizat în perioada 11 – 13 februarie 2015, eşantionul fiind unul multistratificat. Au fost colectate 458 de răspunsuri şi validate 398. Marja de eroare este de plus/minus 4,9%, la un nivel de încredere de 95%.

„Atât sărbătoarea Sfântului Valentin, cât şi Dragobetele sunt asociate cu cuvinte precum dragoste, iubire sau cadou. Ceea ce le deosebeşte este faptul că ziua de Sf. Valentin are şi asocieri negative precum «kitsch», «import» sau «american», în acest caz utilizat peiorativ, în timp ce pentru ziua de Dragobete sunt utilizate atribute precum tradiţie, original, româneşte sau primăvară“, spune Romulus Oprică, senior researcher & managing partner la BrandBerry. Şi Sf. Valentin, şi Dragobtele sunt asociate de jumătate dintre respondenţi cu „ziua îndrăgostiţilor“; interesantă este popularitatea în creştere a zilei de Dragobete, care beneficiază de marketingul asociat cu Sf. Valentin, cât şi pe fondul unui curent de recuperare a tradiţiilor româneşti, care se manifestă în ultimii ani.

Aproape două treimi dintre respondenţi au afirmat că intenţionează să marcheze în mod special măcar unul dintre cele două evenimente dedicate iubirii din această lună, bărbaţii arătând o dorinţă ceva mai mare decât femeile (82,1% faţă de 64,3%). Procente apropiate (83% bărbaţi şi 64% femei) spun că intenţionează să ofere cadouri cu acest prilej, suma medie alocată fiind de circa 200 de lei, ceva mai mare în cazul bărbaţilor, desigur. „Faţă de anii precedenţi, cel puţin cei din perioada de criză, suma medie alocată are o creştere de cca 30%.

Chiar şi aşa, majoritatea respondenţilor au alocată o sumă de cel mult 100 lei (56%) iar un sfert au alocat maximum 200 lei; cei care au alocat peste 200 lei fiind sub 20%. Puţin sub 6% dintre respondenţi au alocat pentru Sf. Valentin sau Dragobete un buget mai mare de 500 lei“, explică Romulus Oprică.

Întrebaţi fiind ce cadou ar oferi dacă orice ar fi posibil, majoritatea răspunsurilor s-au referit la excursii şi vacanţe, cu câteva referiri şi la maşini, case, bijuterii sau parfumuri. Pentru că, totuşi, nu orice este posibil, respondenţii au fost rugaţi să răspundă ce cadou consideră că vor oferi anul acesta. Răspunsurile au variat între flori, în principal, şi parfumuri sau cine romantice. Aproape 60% dintre cei chestionaţi se aşteaptă să şi primească un cadou cu ocazia zilei / zilelor îndrăgostiţilor, nu doar să ofere. Întrebaţi ce anume se aşteaptă să primească, respondenţii au indicat drept posibile cadouri, în majoritate covârşitoare, florile.

Pe lângă a sta acasă cu persoana iubită, activitate indicată ca posibilă de aproape 60% dintre respondenţi, în top 3 preferinţe se mai regăsesc ieşitul la un restaurant în oraş (36,2%) sau o excursie / drumeţie (32,5%). Răspunsurile au fost multiple, respondenţii putând indica mai multe activităţi planificate.

Oamenii au mai fost întrebaţi în ce oraş din lume, respectiv din România, ar face un city-break cu ocazia zilei îndrăgostiţilor. Parisul este câştigătorul incontestabil al preferinţelor exprimate pentru un city-break romantic în afara României (41,9%), el fiind urmat, la mare distanţă, de Veneţia, Roma şi Viena. Amsterdamul a fost nominalizat doar de bărbaţi.

Dacă în ceea ce priveşte oraşul internaţional avem un câştigător detaşat, la titlul de oraş al iubirii în România concurează Braşovul şi Sibiul, acestea fiind la o diferenţă suficient de mică (25,6%, respectiv 23,2%) încât să nu putem afirma cu certitudine care este câştigătorul. Braşovul şi Sibiul sunt urmate în clasament de Timişoara, Bucureşti, Sighişoara şi Cluj. Interesant este faptul că în top 10 propus de respondenţi puţin peste 70% din opţiuni sunt din Transilvania. Bucureştiul este menţionat de 11,7% dintre bărbaţi şi doar de 5,3% dintre femei, în timp ce Braşovul şi Sibiul sunt preferate mai degrabă de femei decât de bărbaţi.

Respondenţii au mai fost rugaţi să asocieze ziua îndrăgostiţilor cu un animal, cu o culoare, cu o plantă, fel de mâncare sau desert. Am identificat astfel o serie de asocieri clişeu, dar şi unele care ne dezvăluie comportamente cotidiene ale respondenţilor. Astfel, dacă ziua îndrăgostiţilor ar fi un animal, acesta ar fi pisică, însă la strânsă competiţie cu câinele (căţelul) şi într-o oarecare competiţie cu iepurele, spune Romulus Oprică.

Dacă ar fi culoare ar fi în mod automat roşu, cu eventuale mici nuanţe de roz, iar dacă ar fi plantă ar fi aproape obligatoriu trandafir. Dacă ar fi desert ar fi mai ales tort, cel mai probabil de ciocolată, dar şi tiramisu sau savarină. Dacă ar fi mâncare, ziua îndrăgostiţilor ar fi, în viziunea majorităţii respondenţilor, paste, pizza, salată sau friptură.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *