Sună ieri seară telefonul și, cumva pe nepusă masă, îmi stabilesc o întâlnire la București la ora 9 a.m. Evaluez repede situația și decid că cel mai bine e să nu fac drumul de întoarcere spre Brașov taman vinerea la prânz așa că opțiunea de a merge cu CFR-ul câștigă.

Zis și făcut; vineri la 3.30 bâzâie telefonul, ceasul și cățelul așa că reușesc să prind trenul de 4.55. Imi iau bilet la cls. 1 pentru că, îmi zic, scaunele au măsuță și mi-e mai ușor să lucrez. Asta plus că, știți, sunt și puțin arogant. Urc în vagonul destinat a mă duce la întâlnire și primul impact îl am cu scaunele cam murdare și fără protecția detașabilă de la tetieră (acea bucată de pânză care-ți dă sentimentul că scaunul e curat). Pentru un tip care n-are podoabă capilară să-l protejeze e un aspect important așa că îi atrag amical atenția conductorului de tren, care-mi aruncă o privire îngăduitoare. Finalul fazei 1.

Îmi scot laptopul și dau butoane până când, la un moment dat (dar destul de repede, până în Predeal), simt că mi-a cam înghețat vârful. Nasului. Ei, asta chiar m-a enervat! După ce că mie-mi place să dorm și mi-e somn de mor, fac un eform de super-erou să plec la o oră indecentă din casă, acum trebuie să mai și îngheț? Sau o fi un program futurist al CFR de a transporta clienții în condiții de prospețime perfectă până la destinație? Decid că-i momentul să aflu și plec în căutarea conductorului. În minunata călătorie am trecut prin 2 vagoane clasa a2a în care oamenii moțăiau într-o plăcută căldurică. Îl găsesc pe conductor și îi spun că bla-bla, bla-bla, nesimțire, bla-bla, nu e posibil, bla-bla, tot tacâmul. Finalul fazei 2.

Politicos, omul își ia colegul aproape la braț și vine pe urmele mele până în vagonul congelator unde eu îmi reiau țâfnos locul. Cu laptopul în brațe trag cu urechea la ceea ce se întâmplă în spatele vagonului de unde veneau niște sunete de scârțâieli, bâzâieli, trosneli și vociferări care-au culminat cu: ”Și acu’ eu ce-i spun omului ăsta?”. Mă roagă omul să-l însoțesc 3 pași mai în spate și-mi spune: ”Vă rog să mă credeți, îmi pare rău, dar nu pot da drumul la căldură! Lipsește butonul!”. Se vede în fotografia atașată că din mijlocul panoului de control lipsește o sculă, magică, ce ar fi trebuit să astupe gaura în mod funcțional, astfel încât să avem și noi căldurică de la CeFeRică. Finalul fazei. Punct.

Era evident, nu aveam ce face și m-am mutat, impreună cu ceilalți pasageri, într-un vagon cls a 2a, sperând că pe drum nu mă va da nimeni la o parte de pe scaun. Și m-am gândit cum avem noi lucruri / instituții / proiecte destinate a ne deservi pe fiecare dintre cetățenii acestei țări dar, de multe ori, din tot angrenajul complex și complet funcțional lipsește câte-o sculă, magică, ce ne lasă reci, la propriu. Vorba prietenului Gămulescu: ”Este atât de multă bunăstare în România, dar lipsește fine-tuning-ul!

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *